Panta Rhei

 

Panta rhei…… totul curge! Si ma poarta spre tine, ca un val inspumat catre tarmul lui. Ne cunoasteam deja, inainte sa ne fi intalnit si abia clipa cand privirile noastre se intalnesc , ne face sa constientizam aceasta parabola ca pe o realitate. Soarele de primavara te invaluie cu razele lui ca o mantie, obrajii au culoarea rasaritului , iar lungul tau mars prin frigul iernii catre mine ti-a impodobit parul cu mici cristale de gheata. Esti tacuta, iar pe fata ti-a inflorit un zambet poznas. Stralucesti de-a dreptul si in ochi ti se poate citi nevinovatia si linistea interioara . Nici cea mai mica urma de umbra, pe sufeltul tau … esti de-a dreptul fericita si fericirea ti se oglindeste pe fata. Mi-as fi dorit sa te sarut in clipa aia ….
                                                                  ****
-Esti scriitor, asa ?
Fara sa fi remarcat pasii ei,  se aseaza langa mine in nisip. Ma priveste cu o pereche de ochi negri si blanzi, parul la fel de negru zburlit de briza marii si o gurita mica arcuita intr-un zambet cald .
-Poftim?!
-Te urmaresc de cateva zile… Se uita la mare in timp ce vorbeste cu mine, ca si cum asta ar face in fiecare zi si ar fi cel mai natural lucru de pe pamant . “De o saptamana vii in fiecare zi aici,  te asezi in nisip, privesti ore intregi marea si uneori mai faci insemnari in carnetelul din mana ta. Scriitorii fac asa ceva.. sau nu? „
Nu ma pot abtine sa nu zambesc.  „ E doar un jurnal, nimic mai mult.“
Isi intoarce capul spre mine si arunca o privire fugara pe copertile uzate, unde se putea citi motto-ul „panta rhei „
-„Panta rhei „… ce inseamna asta?
-E din limba greaca -ma aud vorbind – si ii este atribuit lui Heraklit, iar ceva mai tarziu a inceput sa fie vehiculat ca aforism.Totul curge, inseamna..lumea intreaga e intr-o continua schimbare. Pentru asta nu traversam niciodata acelasi rau, nimic nu e pentru o vesnicie …
Isi aduna picioarele si-si sprijina barbia pe genunchi. Privirea ii devine ganditoare.
-Pai, daca ne gandim adanc, nu cred ca e chiar asa. Uite, eu cred ca fiecare moment este vesnic ….
-Cum asa??
-Ma gandesc ca asa cum interpretam noi, fiecare moment este infinit de mic. Dar pentru ca nu stim exact ce inseamna  „ mic „  si ce dimensiune are de fapt, un moment poate sa fie si infinit de mare. Fiecare moment cu eternitatea lui.
Ma face sa zambesc din nou.
-Aha, sa inteleg ca eu sunt un scriitor si tu un filozof.
-Eu sunt Ana! Imi intinde mana, cu un gest natural. Imi retine mana mea intr-a ei, exact un moment mai mult decat ar fi fost normal si ma priveste fix. Imi lasa impresia ca vrea sa-mi faca cu ochiul.
-Eu sunt Stefan. Nu s-ar putea spune ca esti o timida.
-Nu, nu sunt, spre deosebire de tine….
-Timid…. cum ai ajuns la concluzia asta?
-Cum spuneam, de o saptamana te urmaresc si singura de care te-ai apropiat pana acum a fost doar marea.
Ochii mi se indreapta aproape fara voia  mea spre talazurile care loveau tarmul. “Marea e rabdatoare, poate sa suporte orice gand „.
-Si tu nu?
Ma face sa zambesc iar. “Arata-mi un om care nu a avut macar un gand care sa-l faca sa sufere si eu o sa-ti arat un om care nu a trait de fapt„
-Tu vorbesti in orice caz ca un scriitor. Ana isi strange buzele ganditoare, dupa care ma intreba senin; “tu cat de lung ai trait?“
Trag aer adanc in piept, iar privirea si gandurile matura plaja, valurile si imensitatea marii . “O fericire „ de lung“ am trait …. si din pacate o durere prea mult …“
                                                                     ***
„Te rog, nu-mi suci capul!“
„De ce nu?“
„Pentru ca ai putea sa ai succes.“
„Si ar fi asa de rau??“
„O sa-ti fac  rau… mi se intampla asta de fiecare data ..“
„Pai .. atunci iti propun sa folosim din plin timpul pana o sa vina clipa aia …sau??“
„Eu vorbesc serios, ma cunosc foarte bine.  Mai devreme sau mai tarziu o sa-ti frang inima “
„Nu –ti fa griji,  au facut-o deja altele  inaintea ta „
„Sa nu-mi reprosezi  cel putin ca nu te-am avertizat ..nu o sa raman mai mult de o zi in viata ta “
                                                                       ***
Ana, pare chiar interesata de mine. Daca as fi stiut mai devreme cat de simplu e totul! Trebuie sa fii doar un pic mai izolat si mai tacut … totul e doar un joc. Nu trebuie decat sa participi la jocul asta. Acum stam la cafeneaua de pe plaja pe scaune de paie si bem capuccino. Ma priveste ciudat iar eu remarc ca e chiar draguta. Inteligenta , sensibila , necomplicata ,radiaza de incredere in sine  fara sa fie insa nici macar o clipa aroganta. E unul din cei mai naturali oameni pe care l-am intalnit vreodata. Cel putin asta e impresia pe care mi-a lasat-o , dupa patru ore de discutiii pe diverse teme la cafeneaua de pe plaja. Ma priveste si isi inclina capul pe umar. Un gest cunoscut care imi provoaca amintiri dureroase.
-Ceva anume iti chinuie sufletul ….  ma provoaca ea pe un teren alunecos.
-Afirmatia asta, cred ca se potriveste oricarei persoane de pe pamant….
-E posibil, dar la tine se pare ca e ceva iesit din comun!
-Nu e nimic deosebit, -ii ocolesc privirea cercetatoare cand ii raspund  –doar o inima sfaramata.
-Asta tine din pacate de viata, imi spune si un zambet cald ii infloreste pe buze.
-De viata …, -las o tacere lunga intre noi si evit sa o privesc, ma tem sa nu-mi citeasca in ochi ce se petrece in sufletul meu, de parca ar juca vreun rol…-uneori visam la o viata si alteori viata viseaza altceva pentru noi!
Ma mangaie fin cu degetele pe mana.
-Visul este doar ceva asa de frumos…
-Mda, uneori poate deveni un cosmar ..
                                                                       ***
…Pielea ta. Fierbinte ca o ploaie de vara. Te mangai , te tin strans in brate si iti cercetez fiecare fibra a trupului. Imi asez toata iubirea si toate sentimentele in varful degetelor ca sa-ti pot transmite prin ele tot ceea ce, sufletul meu nu iti poate transmite verbal. Este tot ceea ce iti mai pot da si tu tremuri sub mangaierile mele, iar respiratia ta fierbinte imi infioara pielea. Restul e fara cuvinte si fara respiratie. Ma primesti adanc in tine, ma intampini cu tine, iar restul vine de la sine …uneori salbatic,  alteori tandru …Fiecare atingere, fiecare miscare, e un drum necunoscut. Iti simt uimirea, placerea, deznadejdea si pasiunea in fiecare miscare a coapselor  care se arcuiesc pentru a se uni cu trupul meu. Ma invalui cu privirea ta, ochii nostri se intalnesc si se inlantuie parca .. candva nu ne mai simtitm trupurile .. doar privirea ramane …Ne contopim sufletele si trupurile, pentru ca ziua si noaptea asta  sau momentul asta in timp, trebuie sa ne ajunga pentru toata viata.
Candva suntem epuizati. Am ramas imbratisati, iar capul tau se odihneste pe pieptul meu.  Simt cum incepi sa plangi si lacrimile tale mi se preling ca o ploaie amara pe piept. Plangi pentru toate dorintele pe care nu ti le poti indeplini, pentru fericirea pe care ti-e data sa o traiesti, doar in clipele astea si pentru viata ta obisnuita in care va trebui sa te intorci in cateva ore. Acolo unde nu mai exista noi si unde iubirea mea nu te mai poate ajunge. Desi esti asa de aproape de mine, ma privesti trista. Degetele tale imi mangaie buzele si trupul tau e peste tot, ca sa poata primi in scurtul timp care ne-a mai ramas, mangaierea trupului meu. Imi soptesti „ te iubesc„
Eu tac si te privesc doar. Stii ca te iubesc, ti-am spus de atatea ori si in ultimele ore te-am lasat sa simti asta cu fiecare fibra a trupului meu. Stiu ca traim amandoi intr-un fel de timp imprumutat. Sau mai bine spus furat dintr-o alta viata, unde totul este diferit, unde nu ne sunt asezate asa de multe pietre in cale si drumul nu e presarat cu cioburi din sufletele noastre.   “In alta viata“- si iarasi simt cum o lacrima de-a ta imi arde pieptul- “in alta viata te-as iubi si maine „ imi soptesti -… ”dar pentru ca asta nu e posibil, o sa plec azi din casa ta, din viata si din gandurile tale. Stiu ca o sa simt tot restul vietii imbratisarea ta care nu m-ar lasa sa plec“.
Stai in fata mea,  invaluita in mantia neagra in care te ascunzi de lume. O vad pe fetita mica din povestirile tale, care a trebuit sa fuga de rautatea lumii si sa indure durere si singuratate. Vad fetita devenita femeia din fata mea, minunata pentru ochii mei si cu un suflet pe care nu pot decat sa-l iubesc, indiferent cat e de zdrobit si imprastiat. Numai ca la tine  frica e mereu prezenta. Umbra care-ti invaluie sufletul  iti dicteaza hotararile dupa bunul ei plac.
                                                                   ***
Nu e cea mai frumoasa camera de hotel, dar nu are o importanta asa de mare. Ana deschide usa de la balcon. “Imi place sa aud marea „  imi spune, dupa care ma priveste ciudat. Intre timp cunosc felul asta de privire, stiu ce promisiuni ascunde. O privesc la randul meu atent, aproape cu admiratie si „Eu-l „ din mine ma intreaba din obisnuinta; “esti indragostit , iti place de ea?“ Constat cu oarecare dezamagire, ca nu are nici un fel de importanta raspunsul la intrebarea asta.  Amandoi stim ce o sa urmeze. Ne sarutam, dupa care urmeaza obisnuitele imbratisari, mangaieri … Nu ne repezim unul catre celalalt, iar dezbracarea e la fel de lipsita de romantism … fermoarele nu se rup, nu zboara hainele de pe noi si sosetele nu raman agatate de lampa de pe tavan. O privesc in ochi. Privirea ei e calda, plina de asteptari. Ii place de mine. Imi las capul in jos ca sa-i evit privirea si sa-mi pot mangaia buzele cu degetul ..
                                                                

                                                                    ***

Profetia care se indeplineste … care nu suporta modificari. Vezi cum se distruge totul, inainte de a incepe cu adevarat. Amandoi prizonierii unor sentimente, care sunt mult prea mari pentru un singur“ acum“. Si unde un „maine „ nu ne este permis. Te descatusezi de ele  asa pur si simplu , pentru ca altfel simti ca te sufoci. Asa ca ai facut, ce stiai sigur ca ma va rani de moarte. Ca sa fii sigura, ca o sa incetez sa te iubesc si ca povara dragostei mele o sa dispara de pe umerii tai, sa te simti iar libera. Asta ti-a dictat umbra care-ti conduce sufletul si care nu te lasa sa vezi ca sunt si alte feluri de libertate. Nu vroiam sa te posed, doar sa te iubesc.  Sa te las sa simti asta cu trupul si cu sufletul tau. As fi vrut sa fiu un suflet, ca sa –l pot inlocui pe al tau. Din pacate sunt si eu doar un biet om. Aproape ca-ti pot vedea umbra care-ti intuneca sufletul. E nemiloasa cu tine. A sesizat iubirea care te inconjoara si si-a intins ghearele nemiloase ca sa o ucida in fasa. Te-a azvarlit in patul unui strain in care tu credeai ca o sa poti uita de tine. Se hraneste cu frica si cu sangele ranilor tale, nu te lasa sa iubesti si sa fii iubita „pentru totdeauna „ . Nici macar un  „maine „ nu-ti ofera! Doar un  „ azi „  in care nu poti face altceva  decat sa evadezi pe timp limitat din chinul care te apasa.
Nici unul din noi nu a spus „ramai cu bine „
                                                                 ***

Ana s-a imbracat la repezeala .Cat timp am ramas cu privirea pierduta in fata usii de la balcon?  Privirea imi aluneca pe masa unde sta jurnalul meu deschis.

“Intr-o alta viata, te-as iubi si maine „. Am scris eu asta?  Chiar e o amintire , sau doar un simplu  vis ? De ce seamana dintr-o data Ana asa de mult cu tine ? Sta in fata mea ,isi inclina capul la fel ca tine si ma intreaba aproape incurcata,  „ne mai vedem?“
Nu raspund, nu pot sa raspund la intrebarea asta, sunt prizonierul irealitatii momentului. Privirea mea probabil ca e trista sau amuzata, sau poate si una si alta  pentru ca Ana imi zambeste.
-Inteleg, imi spune , dupa care se intoarce si pleaca.
Nici unul dintre noi nu a spus  „ ramai cu bine „ .
Ma uit pe noptiera si vad un numar de telefon pe care mi l-a lasat scris la repezeala pe o coala de scrisoare cu antetul hotelului. Inchid ochii si rememorez clipele. Nu, privirea ei  nu e cea pe care o caut. O sa caut mult si cine stie daca o sa o gasesc .. poate ca niciodata …Iau coala de hartie in mana, o privesc cateva clipe dupa care o rup .
Totul curge. Si fiecare moment dureaza o eternitate …
Afara cerul s-a intunecat si stropi mari de ploaie imi uda balconul. Un timp stau in fata usii deschise si ascult sunetul furtunii dezlantuite. Fac cativa pasi si ies gol in balcon. Ploaia imi biciuie fata si-mi spala lacrimile. Timpul e nemilos, nu sta o clipa locului si nu te lasa sa pastrezi nimic. Iar noptile devin din ce in ce mai intunecate, de umbrele celor care de mult au disparut din viata ta…
Panta rhei-totul curge…si ma ia si pe mine cu el. Si nici macar timpul nu poate spune, unde ma va duce….

Acest articol a fost publicat în Lumea in care traim. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Panta Rhei

  1. Ioana spune:

    Sper ca timpul te va duce la un acasa.
    Imi place mult cum scrii.
    O toamna memorabila sa ai.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s